Ultimate magazine theme for WordPress.

Guvernul adoptă noi măsuri de austeritate

0 241

Guvernul României pregătește noi măsuri de austeritate care vor fi adoptate chiar săptămâna aceasta.

AVOCAT

Noua ordonanță prevede că, până la sfârșitul anului, instituțiile și autoritățile publice locale nu pot finanța din fonduri publice organizarea de evenimente comunitare cum ar fi festivaluri, concerte, competiții locale, festivități sau sărbători tematice.

De asemenea, instituțiile publice nu mai pot cumpăra mobilier, și nici materiale pentru întreținere. Nu pot face reparații curente, nu pot cumpăra cărți sau servicii de consultanță.

Primăriile nu mai au voie să plătească lucrări și servicii de interes public local.

De asemenea, Guvernul ia de la bugetul de stat inclusiv sumele destinate burselor cuvenite elevilor rămase neutilizate.

Marcel Boloș a explicat în exclusivitate de ce este nevoie urgentă de adoptare a unor astfel de măsuri și care vor fi românii afectați. 

”Cheltuielile acestea care se fac pe sfârșit de an, așa cum reiese și din proiectul de ordonanță de urgență, sunt limitate la nivelul mediei de pe parcursul anului. Deci nu sunt interzise în totalitate aceste tipuri de cheltuieli de natura bunurilor și serviciilor ci se păstrează nivelul de plăți din cursul anului calendaristic, nivelul mediu de plăți din anul calendaristic.

„Bugetul de stat nu este un sac fără fund”

Am luat în calcul perioada ianuarie-septembrie. De ce am făcut acest lucru? Pentru că, după cum știți, suntem într-o perioadă de angajament față de Comisia Europeană cu o țintă de deficit bugetar de 4,4% din PIB iar din analizele pe care noi le-am făcut la nivelul Ministerului de Finanțe aceste tipuri de cheltuieli, în cursul anului, înregistrau o medie de 1,1 miliarde de lei, pentru ca la sfârșitul anului toate aceste cheltuieli să ajungă la peste 4 miliarde de lei”, a explicat Marcel Boloș la Antena 3 CNN. 

Ministrul Finanțelor a vorbit și despre măsurile care ar urma să intre în vigoare.

”De la cheltuielile de natura furnitorilor de birou până la ceea ce înseamnă partea de alte cheltuieli pentru reparații curente, cu mențiunea că, dacă vor exista situații excepționale, prin memorandum, Guvernul va putea aproba limite care să fie peste valoarea acestei medii, dar numai în cazuri bine justificate, pentru că dorim în continuare să ne păstrăm angajamentele față de Comisie și să nu riscăm blocarea investițiilor europene.

Este până la urmă o prioritizare a cheltuielilor pe care le fac autoritățile locale așa cum și statul face aceste prioritizări lună de lună.

Trebuie să înțelegem că bugetul de stat nu este un sac fără fund din care se cheltuie la nesfârșit și ajungem astfel încât să ne blocăm propriile proiecte de investiții sau, mai mult, să riscăm să nu avem bani de autostrăzi sau bani de ceea ce înseamnă modernizarea de școli, modernizarea de spitale, tot ceea ce se face în țara noastră, pentru ca să beneficiem de aceste investiții”, a mai spus Marcel Boloș la Antena 3 CNN. 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.