Ultimate magazine theme for WordPress.

„Guru” rămâne fără un aliat: autoritățile din Emiratele Arabe Unite au confirmat arestarea lui Horațiu Potra și a altor doi membri ai familiei sale

0 124

Autoritățile din Emiratele Arabe Unite au anunțat luni că, la solicitarea României, l-au arestat pe Horațiu Potra împreună cu alți doi membri ai familiei sale. Aceștia se află în prezent în custodia autorităților emirateze, urmând să fie demarate procedurile judiciare de extrădare, conform unui comunicat transmis de Ministerul Justiției.

Potrivit sursei, la vârful Ministerului Justiției au fost purtate luni discuții, prin intermediul unei videoconferințe, cu autoritățile din Emiratele Arabe Unite.

”În cadrul acestor discuții, autoritățile din Emiratele Arabe Unite au confirmat arestarea, la solicitarea statului român, a cetățenilor români P.H., P.A.C. și P.D., aflați pe teritoriul acestui stat, persoanele în cauză fiind și în prezent în custodia acestora, în vederea parcurgerii procedurilor judiciare de extrădare. În acest mod, a fost confirmat succesul înregistrat de Ministerul Justiției, în cooperare cu celelalte autorități române implicate în a obține punerea în executare a mandatului de arestare, în cadrul procedurilor de cooperare judiciară, cu privire la cele 3 persoane”, conform comunicatului.

Ministerul Justiției precizează că informații detaliate cu privire la aceste proceduri nu pot fi comunicate, ”pentru a nu aduce atingere obiectivului final, respectiv extrădarea celor 3 cetățeni români”.

De asemenea, în cadrul videoconferinței, s-au purtat discuții despre continuarea negocierilor pentru viitoarele tratate privind asistența judiciară internațională în materie penală și extrădarea.

Citește și … SURSE: Mercenarul Potra, finanțatorul și protectorul lui „Guru”, a fost prins împreună cu fiul său. Erau fugiți din martie… oare de ce?

Mercenarul Horațiu Potra și fiul său, Dorian, au fost reținuți în Dubai, potrivit surselor judiciare ale INFO Huedin din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Horațiu Potra este trimis în judecată pentru tentativă de lovitură de stat, în același dosar în care Călin Georgescu este acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.