Ultimate magazine theme for WordPress.

FOTO/VIDEO – Războiul dintre țigani și români, dus la alt nivel în Huedin. O mașină a fost incendiată, alta răsturnată. Un major și 8 minori sunt puși sub acuzare

0 4.794

Războiul dintre țiganii și românii din Huedin a ajuns la un nivel periculos. Chiar dacă vorbim de cetățenii de etnie rromă din Cetatea Veche, ei tot de Huedin aparțin. Sâmbătă, autoturismul unui tânăr din Huedin a fost incendiat și altul, al altui tânăr din oraș, a fost răsturnat în Cetatea Veche de către o gașcă formată dintr-un adult și opt minori de etnie rromă. S-a întâmplat asta, potrivit unor surse, ATENȚIE, din cauză că tinerii de oraș și-au permis să lase mașinile pe așa zisul teritoriu al rromilor.

morosan-300×250

URMĂRIRE CU POLIȚIA, O MAȘINĂ INCENDIATĂ ȘI ALTA RĂSTURNATĂ

Sâmbătă, polițiștii din Huedin au organizat o razie pentru depistarea celor care conduc fără permis de conducere sau sub influența băuturilor alcoolice.

Agenții de la rutieră au făcut semnale de oprire pentru două autoturisme, dar cei aflați la volan nu au oprit. Oamenii legii s-au urcat în autospeciale și au pornit în urmărirea celor doi. Cursa nu a fost una foarte lungă și s-a terminat în Cetatea Veche unde cei doi tineri, de 21 și 28 de ani, au fost opriți.

Pentru că nu dețineau permise de conducere, cei doi tineri au fost conduși la Poliția Huedin pentru audieri, iar autovehiculele au rămas în Cetatea Veche.

„În cursul zilei de 24 octombrie, polițiștii rutieri și de ordine publică au depistat doi tineri de 21, respectiv 28 de ani, din orașul Huedin, în timp ce se deplasau cu autovehiculele pe raza localității, deși nu dețineau permise de conducere”, se preciza luni într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

sursa: IPJ Cluj

Enervați că orășenii și-au permis să-și lase autoturismele pe așa zisul teritoriu al țiganilor, un adult de etnie rromă și 8 minori au incendiat unul dintre autovehicule, iar pe celălalt l-au răsturnat. Înainte de a aprinde focul, rromii ar fi luat din mașini tot ce a fost de valoare.

.

ANCHETĂ FĂCUTĂ REPEDE, ADULTUL DE ETNIE RROMĂ ARESTAT LA DOMICILIU

Oamenii legii din Huedin s-au mobilizat, iar cu ajutorul colegilor de la Serviciul de Investigații Criminale Cluj au reușit să-i identifice pe presupușii piromani. Adultul de etnie rromă – Aurel Gabriel Moldovan a fost plasat de judecători în arest la domiciliu, cu calitatea de inculpat, iar cei 8 minori care ar fi participat la incendiere și furt sunt în stare de libertate și fiecare are calitatea de suspect. În sarcina lui Aurel Gabriel Moldovan, anchetatorii au reținut două infracțiuni de distrugere.

Aurel Gabriel Moldovan, în vârstă de 22 de ani, acuzat de incendierea unuia dintre autovehicule

„La data de 25 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 22 de ani, din orașul Huedin, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal. Alți 8 tineri din orașul Huedin sunt bănuiți de comiterea infracțiunilor de distrugere sau furt calificat. În fapt, la data de 24 octombrie, în jurul orei 20.00, cei în cauză ar fi deteriorat două autoturisme parcate pe o stradă situată în orașul Huedin. Totodată, trei dintre aceștia sunt bănuiți și de sustragerea unor obiecte și părți componente care se aflau într-unul dintre autoturisme. Ulterior, tânărul de 22 de ani, reținut pentru 24 de ore de către polițiști, ar fi incendiat respectivul autoturism. La acțiunile derulate în vederea identificării persoanelor bănuite de comiterea infracțiunilor au participat polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin, fiind sprijiniți de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Cluj”, se precizează într-o informare a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj remisă la solicitarea publicației noastre – INFO Huedin.

sursa: IPJ Cluj, la solicitarea INFO Huedin

După reținerea de 24 de ore, Aurel Gabriel Moldovan, zis „Rubyno Ofiicyall” sau „Dani Mocanu” de Huedin, depinde de moment, a fost dus în fața unui judecător de drepturi și libertăți. La propunerea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, un magistrat judecător de la Judecătoria Huedin a admis cererea și l-a plasat pe „Rubyno Ofiicyall” în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Cei 8 minori au rămas în libertate și probabil vor răspunde pentru furt.

„În baza art. 219 alin. 7 NCPP admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin şi, în consecinţă: În baza art. 218 alin. 1 şi 2 CPP rap. la art. 202 alin.1, 3 şi 4 lit. d CPP, cu reţinerea art. 223 alin. 1 lit. a şi alin. 2 CPP dispune luarea măsurii arestului la domiciliu a inculpatului M. A. G., zis ”R.”, cercetat sub aspectul săvârşirii a două infracțiuni de distrugere, faptă prev. de art. 253 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 77 lit. a) și c) C. pen, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 26.10.2020 şi până la data de 24.11.2020, inclusiv. În baza art. 221 alin. 1 CPP impune inculpatului M. A.G., zis ”R.”, obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în oraş …………. fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi care a dispus măsura sau a organului judiciar în faţa căruia se află cauza, precum şi obligaţia de a se supune restricţiilor stabilite prin prezenta încheiere, pe întreaga durată pentru care a fost luată măsura arestului la domiciliu. În baza art. 221 alin. 2 CPP, pe durata arestului la domiciliu stabileşte în sarcina inculpatului M. A. G., zis ”R.”, respectarea următoarei obligaţii: – să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, sau dacă va fi cazul a judecătorului de cameră preliminară şi a instanţei de judecată, ori de câte ori va fi chemat. – să nu comunice cu persoanele vătămate L. L. şi S. K. L., cu martorii N. A., T. I. şi B. G.şi cu suspecţii R. C., zis ”J.”, RO. M., zis ”L.” P. D, zis ”J.”, R. I., zis ”S.”, R. M., R. R., zis ”G.”, R. A., zis ”P”, R. I. S, zis ”I”, În baza art. 221 alin. 4 CPP atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 125 din Legea 254/2013 stabileşte că supravegherea îndeplinirii obligaţiilor impuse inculpatului prin prezenta încheiere revine Poliţiei oraşului Huedin. În temeiul art. 221 alin. 8 CPP, copia încheierii se comunică de îndată Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Cluj, organului de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte inculpatul, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi organelor de frontieră. În temeiul art. 275 alin. 3 CPP., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul avocatului din oficiu M. L, în cuantum de 313 lei se va elibera din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare cu inculpatul şi cu procurorul. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi, 26.10.2020, ora 19,00 în prezenţa inculpatului, şi procurorului.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  15/2020  26.10.2020″,
se arată în decizia Judecătoriei Huedin.

Sursa: Decizia Judecătoriei Huedin

Cei doi tineri, prinși fără permise de conducere, sunt cercetați în stare de libertate.

morosan-300×600

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.