Ultimate magazine theme for WordPress.

UPDATE – FOTO/VIDEO – Accident extrem de grav în zona Morlaca, 7 victime

0 13.501

Un grav accident de circulație s-a produs, joi după-masa, în zona localității Morlaca. Coliziunea a avut loc între un microbuz și un autotren. În urma impactului dintre cele două autovehicule, 7 persoane au fost rănite.

IONEL SERVICE

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente, 18:30, la un grav accident rutier petrecut pe DN1 E60, în apropiere de localitatea Morlaca.

În accident au fost implicate un autotren și un microbuz. Din primele informații au rezultat 7 victime, iar uneia dintre acestea i se aplică manevre de resuscitare.

La fața locului acționează o autospecială de stingere, o autospecială cu modul de descarcerare, patru ambulanțe SMURD și trei ambulanțe SAJ.

Nu s-a impus activarea planului roșu de intervenție.

UPDATE – 1

Victima a fost declarată decedată. Alte trei victime, conștiente și cooperante, vor fi transportate la spital de ambulanțe SMURD și SAJ. Misiunea este în continuare în dinamică.

„La data de 9 martie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs pe DN1 E60, la km 537, în comuna Poieni, între un microbuz cu 6 ocupanți și un ansamblu de vehicule.

Conform primelor verificări s-a constatat că un bărbat în vârstă de 41 de ani, din județul Mureș, în timp ce conducea autovehiculul înspre municipiul Oradea, după un viraj la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule (cap tractor+semiremorcă), condus din sensul opus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, din județul Gorj.

Momentan, traficul rutier a fost întrerupt pe ambele sensuri.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

La fața locului intervin echipajele medicale pentru acordarea sprijinului de specialitate în cazul persoanelor aflate în microbuz”, se arată într-o informare a IPJ Cluj.

UPDATE – 2 – ORA 19:40

O alta victimă a intrat în stop cardio-respirator și se aplică manevre de resuscitare.

UPDATE – 3 – ORA 20:00

Din păcate și a doua victimă a fost declarată decedată.

UPDATE – 4 – ORA 20:30

„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în această seară la un grav accident rutier petrecut pe DN1 E60, pe raza localității Poieni.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 18:05, iar în accident au fost implicate un autotren și un microbuz. Echipajele au găsit 2 persoane încarcerate în microbuz, alte trei fiind blocate ușor.

În paralel, echipajul SAJ aplica deja manevre de resuscitare unui bărbat scos din respectivul microbuz. Șoferul autotrenului a reușit să iasă singur afară. Imediat, forțele noastre au desfășurat operațiunile de descarcerare, astfel că au extras cinci victime, două fiind în stare gravă. Un alt bărbat a intrat în stop cardio-respirator și s-au aplicat manevrele de resuscitare.

Din nefericire, medicii au constatat decesul celor doi bărbați în vârstă de 54 și 32 de ani. Un al treilea bărbat a fost intubat de medic în ambulanța SMURD și transportat la spital.

Alte trei victime conștiente, dar care prezentau multiple traumatisme, au fost transportate la spital. La misiune au luat parte o autospecială de stingere, o autospecială cu modul de descarcerare, patru ambulanțe SMURD și trei ambulanțe SAJ. Forțele au încheiat intervenția în urmă cu puține momente”, se arată într-o informare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.