Trei persoane și-au pierdut viața, duminică dimineața, iar alte două au fost rănite grav în urma unui accident rutier care s-a produs pe DN1 E60, lângă Huedin, la Podul Vinerii. Un autoturism Audi a pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de un Peugeot. În urma impactului, cei doi ocupanți ai autoturismului Peugeot au decedat pe loc, la fel și șoferul din Audi. Tot din Audi, doi pasageri au fost răniți grav și au fost transportați la spital, scrie ZiarulClujean.ro. Unul dintre morți pare să fie Simion Moldovan, fiul avocatului Moldovan din Huedin. De altfel, Simi Moldovan ar fi vinovat de producerea accidentului.
Accidentul s-a produs în jurul orei 06:00. Atunci, susțin oamenii legii, autoturismul Audi a pătruns pe contrasens. Primele informații arată că șoferul acestui autovehicul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de mers, carosabilul fiind umed. Scăpat de sub control, autoturismul Audi a pătruns pe contrasens și a lovit frontal un autoturism Peugeot care circula regulamentar. Autovehiculul Peugeot a sărit de pe șosea în urma impactului extrem de violent.
Citește și …
DATE OFICIALE de la medici: Care este starea supraviețuitorilor accidentului de la Podul Vinerii
Bilanțul este tragic, trei morți și doi răniți. Cei doi ocupanți ai autoturismului Peugeot, șofer și pasager, au decedat pe loc. Șoferul din Audi a murit și el, tot la locul accidentului. Cei doi răniți din Audi au fost transportați la spital. Victimele din cele două autovehicule au între 17 și 30 de ani.
Traficul rutier dintre Cluj-Napoca și Oradea a fost blocat mai bine de 3 ore din cauza accidentului.
Citește și …
Ionuț Badiu și Radu Sorcoi sunt cei doi tineri trimiși la ceruri, prea devreme, de Simi Moldovan


