Ultimate magazine theme for WordPress.

FOTO – Pensiune din Lunca Vișagului, distrusă de un incendiu

0 2.226

Trei autospeciale pentru stins incendii au intervenit, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Poieni, pentru a stinge flăcările care au cuprins o pensiune din localitatea Lunca Vișagului.

Pompierii au fost alertați, luni, în jurul orei 11.20. În momentul sosirii la fața locului, militarii au găsit unul dintre corpurile pensiunii, construit pe două nivele și cu amprentă la sol de aproximativ 180 metri pătrați, cuprins în totalitate de flăcări, cu posibilitate de extindere la mai multe anexe și locuințe învecinate, iar locatarii erau ieșiți.

S-a acționat pentru limitarea și lichidarea focarelor de incendiu, mai bine de trei ore, fiind limitată propagarea acestora mai departe de limitele în care au fost găsite.

Un echipaj SAJ a consultat două persoane la fața locului, fără a le transporta la spital. Cercetările preliminare au dus la concluzia că, cel mai probabil, incendiul a pornit de la o defecțiune a unui aparat electric din interiorul imobilului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.