FOTO – ISJ organizează concursuri de schi fond pentru elevii din zona montană. Calendarul competițional
În data de 4 februarie 2023, Inspectoratul Școlar Județean Cluj a desfășurat primul concurs de schi fond „Cupa Vlădeasa”, la Rogojel, comuna Săcuieu, din cadrul Campionatului Județean Școlar de Schi Fond, programat pentru acest sezon.
La acestă competiție au participat 70 de elevi, din toate cele 7 centre montane de schi fond, înființate în județul Cluj: Școala Gimnazială Răchițele, Școala Gimnazială „Pelaghia Roșu” Mărișel, Școala Gimnazială Măguri Bogdănești, Școala Gimnazială „Avram Iancu” Beliș, Școala Gimnazială „Ady Endre” Sâncraiu, Școala Gimnazială Râșca și Școala Gimnazială Rogojel.
Și de această dată, competiția s-a bucurat de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, a Primăriei Comunei Săcuieu, reprezentată prin primarul Gheorghe Cuc și a reprezentanților Consiliului Local Săcuieu, precum și a Serviciului Slavamont Vlădeasa și a unui echipaj al SMURD Cluj. Reprezentanții acestor instituții, alături de profesorii organizatori și părinții elevilor, au contribuit la desfășurarea în condiții optime a acestei competiții unice la nivel național, destinată exclusiv elevilor din zona montană a județului Cluj.

Redăm mai jos rezultatele primei competiții: „Cupa Vlădeasa” Rogojel:

Calendarul competițional din acest an școlar continuă cu următoarele etape, după cum urmează:
- Cupa ”Scorușet”- Beliș, 22 februarie 2023
- Cupa ”Sălănducu”- Râșca, 23 februarie 2023
- Cupa ”Tomordok”- Sâncraiu, 2 martie 2023
- Cupa ”Avram Iancu”- Măguri-Răcătău, 4 martie 2023
- Cupa ”Pelaghiua Roșu”- Mărișel, 5 martie 2023.
Felicitări tuturor elevilor și cadrelor didactice care s-au implicat în reușita organizării acestei competiții sportive!


