FOTO – Familie de ucraineni ajutată de doi polițiști din Huedin și de o firmă de tractări. Li s-a defectat mașina în drum spre Germania
O familie de ucraineni a rămas blocată în Huedin, luni seara. O femeie cu fiica, fiul, dar și cu ginerele, toți au rămas în stradă, în zona benzinăriei Mol. Rezolvarea problemei lor a venit de la doi polițiști aflați în patrulare și ulterior s-au alăturat și alte persoane pentru a ajuta.
Totul s-a întâmplat luni seara în jurul orei 23:00. Familia din orașul ucrainean Kiev se îndrepta din Cluj-Napoca spre Oradea. Oamenii au fugit din calea războiului cu gândul de a ajunge în Germania.
La ieșire din Huedin a apărut un incendiu la compartimentul motor al autovehiculului cu care oamenii se deplasau.
Doi agenți de poliție, aflați în patrulare, au văzut din primele momente ce s-a întâmplat și au chemat pompierii în sprijin. După ce flacăra a fost stinsă, oamenii legii au căutat să-i cazeze pe refugiați. Agenții au găsit locuri disponibile la Pensiunea Delia, dar refugiații trebuiau să ajungă marți dimineață la Oradea.

András Lovász-Manga, deținătorul unei platforme tractări, s-a alăturat să sprijine familia de refugiați. Din zona benzinăriei, autovehiculul a fost dus în curtea unei pensiuni.
Același András Lovász-Manga s-a oferit să ducă familia până la Oradea. Membrii familiei urmau să se întâlnească, marți dimineața, cu alți ucraineni și împreună să pornească spre Germania.
