FOTO – Cruzime fără margini la Beliș din partea unui copil cu potențial periculos. Autoritățile știau și nu au făcut nimic
Tragediile provocate de utilizarea petardelor continuă în zona de munte, după ce un copil din Huedin și-a spulberat o mână în Ajunul Anului Nou! Vă avertizăm că urmează informații și imagini care vă pot afecta emoțional. Persoane care încă nu au fost identificate oficial au mutilat un câine, punându-i o petardă în gură. În urma exploziei, animalul a suferit răni grave, iar medicii veterinari au fost nevoiți să-l eutanasieze. Autorul este cunoscut, aparent, dar autoritățile nu vor să facă nimic.
În urma distracției macabre, câinele a fost mutilat și nu a mai putut fi salvat. Profesorii de la școala din Beliș spun că polițiștii cunosc autorul, ce trecut are, dar cu toate acestea nimeni nu a făcut nimic pentru a preveni astfel de gesturi. O altă tragedie se poate întâmpla în orice moment, avertizează oamenii.

COPIL PROBLEMĂ, TOLERAT DE AUTORITĂȚI
„Deci, principalul suspect ar fi copilul numit (…), in clasa a 5-a a scolii din Belis, un copil-problema. Vecinii l-au vazut seara aruncand cu petarde seara atat in curti, cat si dupa caini. Se trage concluzia ca el ar fi fost, pt. ca de ceva vreme doar el mai pusca petarde pe acele stradute din Belis, el locuind la cateva case distanta fata de locul in care s-a puscat cainele. Cainele este rezultatul unui abandon/furt/pierdere care a aparut in zona de circa 2 saptamani si era iubit de catre ceilalti vecini insa nu a apucat nici unul sa il adopte, il hraneau doar si il mangaiau, fiind ft calm si prietenos”, a scris un localnic pentru INFO Huedin.
Cât timp localnicii din zonă îl cunosc pe copilul problemă, e greu de acceptat ideea că oamenii legii nu știau de apucăturile acestuia. În plus, profesorii de la Școala Beliș au avertizat autoritățile cu privire la faptul că individul merge în unitatea de învățământ cu arme albe și provoacă panică în rândul elevilor.
„Dupa discutii cu cateva dintre cunostintele baietelului precum cu o colega de clasa de-a lui, rezulta informatiile ca el are si alte fapte vandalistice, umbland cu briceag la mana si amenintand fetitele ca le taie (informatie de la 3 fete cel putin care pot sa confirme cu date exacte), iar pe langa asta, dispune si de instictul primar si animalic de reproducere si viol, tragand de fetitele mai mici (o fetita de 9 ani este des agasata fizic si verbal de catre acest baiat). De mai multe ori, copiii s-au plans mamei acestui baiat insa nu s-au vazut rezultate”, spune un alt localnic din Beliș într-un mesaj.
O FAMILIE PROBLEMĂ
Tot din declarațiile oamenilor reiese că acest copil este unul problemă. Nu doar el, ci și fratele său care este cunoscut cu antecedente penale.
„Din informatii reiese ca tatal lui ar bea, des, mama lui fiind caracter slab. Acest (…) are un frate mai mare, in varsta de circa 17 ani, care e cunoscut prin sat ca fura de pe la cabane. Doctorul veterinar care a consultat cainele, apoi l-a eutanasiat a confirmat ca in gura cainelui „a fost ca un razboi”, ca o bomba detunata deci clar produs de explozia unei petarde”, evidențiază un alt localnic.

POLIȚIA S-A SESIZAT ȘI … CU ATÂT RĂMÂNEM
„În data de 11 ianuarie a.c., polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor, faptă prevăzută de Legea 205/2004 privind protecția animalelor.
Sesizarea a fost formulată după ce un reprezentant al unei asociații pentru protecția animalelor a semnalat că un exemplar canin, de rasă metiș, a fost găsit în localitatea Beliș, având leziuni grave la nivelul botului, care ar fi fost provocate de persoane necunoscute. Animalul a fost transportat la un cabinet veterinar pentru evaluare medicală.
Din nefericire, în urma investigațiilor de specialitate, s-a constatat că leziunile erau incompatibile cu viața, iar câinele a fost eutanasiat. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul, identificarea persoanelor implicate și aplicarea măsurilor legale corespunzătoare”, spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.
Dosarul, cel mai probabil, va fi trimis la Poliția Animalelor și acolo va fi clasat. În primul rând pentru că minorul nu răspunde penal, în al doilea rând pentru că polițiștii acestui birou doar mimează activitatea de „protecție” a animalelor.
Înainte de sărbători, Huedinul a fost împânzit de oameni care vindeau petarde din toate categoriile, inclusiv cele interzise la comercializare. Nimeni nu i-a văzut, nimeni nu i-a luat la întrebări pe acești indivizi.