Ultimate magazine theme for WordPress.

FOTO – Bărbat căzut într-un rezervor adânc de 4 metri, pe strada Soarelui din Huedin

0 1.330

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit, joi, pentru a salva o persoană care a căzut de la înălțime. Este vorba despre un angajat al Companiei de Apă, venit de la Cluj-Napoca pentru unele verificări. Inginerul, în vârstă de 50 de ani, ar fi alunecat într-un moment de neatenție. Polițiștii și ITM Cluj au deschis anchete în cazul acestui accident de muncă.

Intervenția s-a desfășurat pe strada Soarelui din Huedin, iar victima a căzut într-un rezervor gol de aproximativ patru metri adâncime.

Din prima evaluare, persoana a acuzat pierderi temporare de conștiență după ce s-a lovit de asfalt.

Pompierii au intervenit cu o autospecială și au reușit să îl extragă pe bărbat, fiind ajutați de alți trei angajați ai Companiei de Apă. Victima a fost preluată de un echipaj SAJ și transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Huedin. După o evaluare primară, acesta prezintă un traumatism cranio-cerebral – cu pierderea stării de conștiență și suspiciune de fractură de piramidă nazală. El a fost stabilizat și monitorizat, după care a fost trimis la Cluj-Napoca pentru investigații de specialitate.

Polițiștii clujeni și inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj au ajuns la fața locului și au început verificările, fiind evident că este vorba despre un accident de muncă.

Anchetele celor două instituții trebuie să scoată la iveală cauza producerii accidentului de muncă.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.