Ultimate magazine theme for WordPress.

FOTO – Accident la Bucea. Ambii conducători au greșit

0 2.352

Un accident rutier s-a produs, sâmbătă după-masă, pe raza localității Bucea, comuna Negreni. O motocicletă a intrat în coliziune cu un tractor. Potrivit polițiștilor, ambii conducători se fac vinovați de producerea coliziunii. Motociclistul a fost preluat de elicopterul SMURD și a fost transportat la spital.

Accidentul a avut loc în jurul orei 17:00. La fața locului au ajuns echipele de prim ajutor, dar și polițiștii care au efectuat cercetarea.

Potrivit agenților care au intervenit la accident, motociclistul s-ar fi angajat în depășire într-o zonă unde aceasta manevră este interzisă prin indicator și linie continuă.

În timpul manevrei de depășire, șoferul unui tractor a virat stânga peste linia continuă și a intrat în fața bikerului.

Motociclistul a fost preluat și transportat la Spitalul Oradea. Din primele informații, victima a fost preluată în stare de conștiență de la locul accidentului.

„La data de 24 iulie, s-a produs un accident rutier pe DN1 E60, în localitatea Bucea. Conducătorul unui motociclu, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Oradea, care se deplasa pe DN1 E60, din direcția Oradea spre Cluj-Napoca, a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule, condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Negreni, care efectua un viraj la stanga, cu intenția de a pătrunde pe un drum local. În urma evenimentului, a rezultat rănirea bărbatului de 41 de ani. Cei doi bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri în intervalul orar 17.40-18.00”, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.