UPDATE – FOTO – Accident între mai multe autovehicule, trafic blocat în zona Piatra Craiului
Trafic blocat în zona localității Bucea, comuna Negreni, județul Cluj. Două autotrenuri și o autocisternă au fost implicate într-o coliziune. Din primele informații, nu există victime încarcerate.
Miercuri, 19 martie, la ora 16:30, traficul este blocat complet pe ambele sensuri ale DN1 E60 între Huedin și Oradea.
Polițiștii spun că traficul va rămâne blocat câteva ore. Urmează ca autotrenurile să fie luate de pe partea carosabilă.
„Un singur bărbat este evaluat de către paramedicii SMURD. Acesta prezintă afecțiuni ușoare. În accident au fost implicate două autotrenuri și o autocisternă, iar la misiune iau parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Huedin”, se arată într-o informare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

RUTE ALTERNATIVE
„Astăzi, 19 martie a.c., în jurul orei 15:45, a fost înregistrat un eveniment rutier pe DN1 – E60, în localitatea Bucea, implicând trei autotrenuri. În urma accidentului, traficul rutier este blocat în totalitate.
Pentru evitarea zonei, recomandăm următoarea rută alternativă: Bucea – DJ108I – DJ764 – Aleșd, cu revenire pe DN1 – E60.
Polițiștii acționează la fața locului pentru efectuarea cercetărilor necesare și fluidizarea traficului rutier, în colabaorare cu polițiștii din cadrul IPJ Bihor”, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.
Autocisterna transporta parafină, iar autotrenul cutii cu pizza.
UPDATE ORA 18:00
„Astăzi, 19 martie a.c., în jurul orei 15.45, pe DN1 E60, în localitatea Bucea, comuna Negreni, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Din primele verificări, un bărbat de 51 de ani, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule fără încărcătură, din direcția Cluj-Napoca – Oradea, într-o curbă deosebit de periculoasă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, pătrunzând pe sensul opus, unde a acroșat alte două ansambluri de vehicule, dintre care unul prevăzut cu semiremorcă de tip cisternă, încărcată cu parafină.
În urma coliziunii, nu au rezultat victime și nu s-au înregistrat scurgeri de substanțe periculoase.
Circulația rutieră este blocată în ambele sensuri de mers.
În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul”, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.
UPDATE ORA 19:25
Traficul a fost deblocat pe ambele sensuri. Șoferii nu consumaseră alcool înainte de a urca la volan.



