Ultimate magazine theme for WordPress.

UPDATE – FOTO – Accident grav la Bucea, doi răniți

0 2.885

Un grav accident rutier a avut loc, vineri dimineața, pe raza localității clujene Bucea. Șoferul care a provocat accidentul ar fi adormit la volan. UPDATE – Șoferul a decedat, nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Pasagerul dreapta față a fost transportat la spital.

ȘTIREA INIȚIALĂ

„DN1-E60, kmm 558+898m, localitatea Bucea. Un ansamblu de vehicule și un autoturism implicate. Sunt 2 răniți grav, ambii din autoturism, șoferul de 53 de ani și un pasager. Un bărbat de 53 de ani, din localitatea Horodnic de Sus, județul Suceava, a condus auto din direcția Cluj-Napoca spre Oradea, ajuns în dreptul km 558+898 m, a pătruns pe sensul opus (cel mai probabil a adormit la volan) unde a intrat în coliziune cu ansamblul de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă, condus regulamentar din sens opus de către un bărbat de 38 de ani”, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

O autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ au intervenit pentru a descacera și a acorda asistență medicală pentru două persoane rămase încarcerate, ca urmare a unui accident rutier, care a avut loc pe raza localității Bucea, în jurul orei 08.40.

Pompierii sosiți de urgență la locul evenimentului au găsit un autoturism, care intrase în coliziune frontală cu un autotren, în care au rămas încarcerate un bărbat și o femeie.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, s-a acționat mai bine de 30 de minute pentru a putea extrage cele două victime dintre fiarele contorsionate.

Bărbatul, de pe locul șoferului, avea membrele inferioare prinse sub bordul mașinii și cu suferise traumatisme extrem de severe la nivelul acestora.

Atât femeia cât și bărbatul au fost transportate la spital în stare de conștiență, de către echipajele SMURD și SAJ.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.