Ultimate magazine theme for WordPress.

FOTO – Accident grav între Gilău și Căpușu Mare. Vinovatul, BEAT

0 310

O autospecială și două echipaje SMURD au intervenit, sâmbătă după-masă, pentru a descarcera și pentru a acorda asistență medicală de urgență ca urmare a unui accident rutier produs între localitățile Gilău și Căpușu Mare, în zona Terasei Căpuș. Două persoane au fost transportate la spital, dintre care una rănită grav, scrie ZiarulClujean.ro.

Pompierii au găsit trei autoturisme avariate, iar într-unul dintre acestea rămăsese încarcerat un bărbat de aproximativ 20 de ani, în stare gravă.

Militarii au acționat pentru tăierea caroseriei și extragerea bărbatului din autoturismul avariat, astfel încât să nu-i agraveze leziunile suferite. Acesta a fost preluat de către echipajul SMURD și a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Au mai fost consultate trei persoane, dintre care o femeie de 20 de ani a fost transportată la spital, care prezenta la prima evaluare afecțiuni ușoare.

„Din primele informații, conducătorul unui autoturism care circula pe DN1 E60, pe direcția Cluj-Napoca – Oradea, a oprit între Gilău și Căpușu Mare pentru a efectua un viraj la stânga, în curtea unui local public. În timp ce conducătorul auto aștepta să efectueze manevra în condiții de siguranță, în spate s-a format o coloană. În momentul în care conducătorul auto se afla în viraj stânga, un autovehicul aflat în depășirea coloanei a intrat în coliziune cu acesta. Ulterior impactului dintre cele două autovehicule, cel care efectua virajul a fost proiectat în alt autovehicul care circula dinspre Oradea spre Cluj-Napoca. Conducătorul auto care a efectuat manevra de depășire a părăsit inițial locul accidentului apoi a revenit, moment în care polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului au fost rănite două persoane”, se arată într-o informare scrisă a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Pompierii au mai asigurat la fața locului măsuri specifice pentru siguranța salvatorilor și pentru prevenirea incendiilor, ca urmare a scurgerilor de hidrocarburi.

Pentru mai multe imagini dați click AICI.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.