Festivalul Național de Poezie ,,Octavian Goga” – ediția a XXXIV-a

Festivalul Național de Poezie ,,Octavian Goga” – ediția a XXXIV-a

Muzeul Memorial ,,Octavian Goga“, alături de Școala Populară de Arte ,,Tudor Jarda” Cluj, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură și Uniunea Scriitorilor – Filiala Cluj organizează duminică, 25 noiembrie 2018, începând cu ora 13.00, la sediul muzeului din Ciucea, cea de-a XXXIV-a ediţie a Festivalului Naţional de Poezie ,,Octavian Goga”.

Devenită un adevărat brand al instituției muzeale, ediția din acest an a manifestării culturale va fi dedicată celebrării Centenarului Marii Uniri și omagierii ,,poetului pătimirii noastre” Octavian Goga, care și-a dedicat viața și opera apărării drepturilor românilor din Transilvania și a militat activ în favoarea intrării României în Primul Război Mondial alături de puterile Antantei, a eliberării provinciilor româneşti aflate sub ocupaţie străină şi a desăvârşirii unităţii statale.

Programul va debuta cu premierea de către Muzeul Memorial ,,Octavian Goga” a câștigătorilor ediției din acest an a Concursului Național de Poezie ,,Octavian Goga”, prin acordarea de premii constând în publicaţii și obiecte promoționale ale muzeului.

Festivitatea de premiere va fi urmată de un program artistic şi poetic dedicat celebrării Centenarului Marii Uniri, program susținut de experți și cursanți ai Școlii Populare de Arte ,,Tudor Jarda” Cluj, prieteni și colaboratori consacrați ai Muzeului Memorial ,,Octavian Goga”.

Programul se va încheia cu vernisarea expoziției ,,Eroii noștri”, expoziție închinată memoriei înaintașilor care au luptat în Primul Război Mondial și celor care au participat la înfăptuirea Marii Uniri.

Toți cei interesați sunt așteptați, cu drag, să sărbătorească împreună împlinirea unui secol de la desăvârșirea unității naționale și, în același timp, să omagieze memoria celor care au contribuit la înfăptuirea acestui deziderat al neamului românesc!

Categories: Zonal

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*