EXCLUSIV – Casa primarului din Negreni, spartă de hoți
Casa primarului din Negreni, Dorin Constantin Manea, a fost spartă vineri. Hoții au dat spargerea la locuința edilului și au furat mai multe bunuri, la o primă evaluare a pagubei. Deocamdată nu sunt indicii despre autori. Nimeni nu era acasă în momentul atacului.
Alarma la 112 a fost dată în jurul orei 13:00.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție, dar și unul de criminaliști. Anchetatorii au făcut cercetarea la fața locului, au prelevat urme și amprente în speranța că vor ajunge pe urmele făptașilor.
Până la acest moment, polițiștii de la Secția 8 Poliție Rurală Huedin nu au indicii care să ducă la prinderea hoților.
„Polițiștii au fost sesizați în data de 26 ianuarie cu privire la faptul că în intervalul 09:00 -13:00, persoane necunoscute au pătruns prin efracție într-o locuință de pe raza comunei Negreni, de unde au sustras bunuri în valoare aproximativă de 1.500 de lei. Polițiștii efectuează în continuare cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, în vederea identificării autorilor și tragerea la răspundere a acestora”, a declarat pentru publicația noastră, INFO Huedin, comisarul Gina Pop – purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.
Polițiștii experimentați sunt de părere că vinovații fac parte dintr-o bandă de hoți din județul Bihor, comuna Negreni fiind la granița dintre Cluj și Bihor.
În anul 2017, pe zona Huedin au avut loc mai multe furturi celebre, cu prejudicii mari, după cum urmează:
Citește mai multe despre acest subiect dând click AICI.
În luna septembrie 2017, casa unei patroane de hotel a fost spartă în satul Păniceni. Hoții au plecat din casa femeii cu 8.000 de lei și bijuterii în valoare de 62.000 de lei. Cazul nu a fost rezolvat de polițiști, autorii fiind de negăsit.
Citește mai multe despre acest subiect dând click AICI.
La începutul anului 2017, în 7 ianuarie, din casa unui om de afaceri din Huedin a fost furată suma de 80.000 de euro. Suspecții au fost identificați, cu ajutorul unor camere de supraveghere, după aproape un an, dar au fost trimiși în judecată în stare de libertate. Deocamdată, procesul celor doi bărbați nu a început.
Citește mai multe despre acest subiect dând click AICI.
Și în zona Gherla, în luna noiembrie 2017, a avut loc un furt de 160.000 de lei.
În anul 2017, la nivelul județului Cluj, au fost înregistrate 922 de furturi din locuințe. Pe parcursul anului, polițiștii au soluționat 866 de cazuri. Dintre cazurile soluționate, o parte sunt din 2016.