Ultimate magazine theme for WordPress.

„Droguri la poalele Apusenilor”: Inculpații au vândut sute de plicuri cu droguri și au făcut bănuți frumoși. Cât a câștigat fiecare

0 1.576
SĂCUIEU PAȘTE

Cei trei tineri acuzați de trafic de droguri, VIREAGOŞ VALENTIN, BARA ROXANA PAULA și TOŞA FLORIN DANIEL au fost trimiși în judecată de către procurorii DIICOT. Începând de miercuri, 17 martie, cei trei se află în arest la domiciliu. Au plecat spre case puțin mai repede, posibil să fi colaborat bine cu anchetatorii. Inițial, cei trei trebuiau să rămână în arestul IPJ Sălaj până în 21 martie, inclusiv. Tinerii au fost săltați de mascați la finalul lunii ianuarie 2021. În dosar, coleg cu cei trei, apare un nou nume de inculpat. Este vorba despre CĂLDĂRAR CĂTĂLIN TUDOR, despre care la acest moment nu cunoaștem detalii.

Între timp, procurorii DIICOT au întocmit Rechizitoriul de trimitere în judecată a celor patru acuzați de trafic de droguri și operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.

POIENI PAȘTE

Inculpații ar fi vândut droguri în zona Huedin la peste 100 de persoane, susțin surse judiciare.

Informațiile de mai jos, extrase din Rechizitoriul de trimitere în judecată, arată câte fapte au putut să dovedească procurorii în sarcina fiecăruia dintre inculpați. În realitate este posibil ca numărul vânzărilor să fie mai mare.

INFORMAȚII DIN RECHIZITORIUL DE TRIMITERE ÎN JUDECATĂ

MĂRIȘEL PAȘTE
VIREAGOŞ VALENTIN

VIREAGOŞ VALENTIN este trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc (76 acte materiale, 83,4 grame de cannabis, 5.250 LEI). Asta înseamnă că a vândut efectiv de 76 de ori. La infracțiunea de mai sus se adaugă şi operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive (169 acte materiale, 160 plicuri, 15.780 LEI). TOTAL CÂȘTIG: 21.030 LEI.

BARA ROXANA PAULA a fost trimisă în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de risc (60 acte materiale, 323,88 grame cannabis 18.930 LEI). Numărul actelor materiale indică de câte ori a vândut și s-a putut dovedi. TOTAL CÂȘTIG: 18.930 LEI.

TOŞA FLORIN DANIEL

TOŞA FLORIN DANIEL a fost trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunilor de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive (145 acte materiale, 357 plicuri, 23.200 LEI și 8.000 EURO) şi trafic de droguri de risc (23 comprimate Alprazolam). TOTAL CÂȘTIG: 23.200 LEI + 8.000 EURO.

Inculpații au fost lăsați în arest la domiciliu cu multiple restricții, printre care să nu comunice între ei și nici cu consumatorii cărora le-au vândut droguri ori cu martorii. Tinerii nu au voie să părăsească domiciliile din Cluj-Napoca, Huedin și Călățele, acolo unde au ales să stea în arest la domiciliu.

Dosarul a fost în instrumentare la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Sălaj.

Citește și … DOCUMENT! Cum acționa rețeaua din dosarul „Droguri la poalele Apusenilor”. Procurorii, despre Roxana Bara: apar o serie de elemente care îi particularizează activitatea și scot în relief periculozitatea sporită

Citește și … FOTO – Groază în lumea bună a Huedinului. Un număr mare de tineri urmează să dea cu subsemnatul într-un mega dosar de TRAFIC DE DROGURI. Presupușii dealeri ai zonei sunt în arest

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

PAȘTE HUEDIN
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.