Dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințare
La data de 8 ianuarie, în jurul orei 21.15, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin l-au depistat pe un bărbat de 30 de ani, din comuna Florești, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DC 126, pe raza comunei Poieni, fără a deține permis de conducere.
În urma verificărilor derulate de polițiști s-a stabilit faptul că autoturismul în cauză i-ar fi fost încredințat acestuia de către o femeie de 27 de ani, din comuna Florești.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.