Ultimate magazine theme for WordPress.

Dosar penal pe numele unui bărbat din comuna Poieni

0 738

La data de 13 septembrie, în jurul orei 16.40, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală  Huedin au depistat un conducător de 34 de ani, din comuna Poieni, în timp ce se deplasa pe un drum comunal din localitatea Poieni, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul a fost transportat la o unitate medical în vederea recoltării probelor biologice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

final-articol

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.