Doi concubini din Huedin au primit amenzi de câte 5.000 de lei. NU au respectat carantina
La data de 29 octombrie, în jurul orei 19.40, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției orașului Huedin au depistat două persoane care se aflau pe strada Republicii, din oraș, deși în cazul acestora a fost emisă o decizie de carantinare până la data de 2 noiembrie.
În baza celor constatate, persoanele, doi concubini, un bărbat de 37 de ani și o femeie în vârstă de 34 de ani, au fost sancționate contravențional conform prevederilor Legii 55/20020, cu amenzi în valoare de 5.000 de lei.