Ultimate magazine theme for WordPress.

Decizia procurorilor din Huedin în cazul furtului din Flanco. Autorul a comis 4 infracțiuni într-o zi

0 866

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin au decis ca tânărul de 26 de ani, din localitatea clujeană Dezmir, comuna Apahida, să rămână în libertate. El nu a fost prezentat în fața unui judecător cu propunere de arestare preventivă. În 15 martie, fără a deține un permis de conducere, cu o mașină neînmatriculată și cu numere false, bărbatul a venit la Huedin. Din magazinul Flanco, acesta a sustras un laptop în valoare de peste 3.000 de lei. Pentru aceste fapte, magistrații procurori l-au plasat pe autor sub control judiciar timp de 60 de zile. Asta înseamnă că este liber, doar că trebuie să se prezinte regulat la sediul unei unități de poliție și are anumite restricții. Reprezentanții Flanco nu s-au decis încă dacă se constituie parte civilă în dosarul penal deschis.

La data de 29 martie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Huedin au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui tânăr de 26 de ani din comuna Apahida, sat Dezmir, bănuit de comiterea unui furt din Flanco Huedin.

Din cercetările polițiștilor a reieșit faptul că la data de 15.03.2021, în jurul orei 12:30, cel în cauză ar fi sustras din interiorul societății aparatură electronică, cauzând un prejudiciu în valoare de 3.199 de lei.

În urma percheziției, aparatura sustrasă a fost identificată, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

Tânărul de 26 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.

Deoarece, din cercetările efectuate a rezultat faptul că la data comiterii infracțiunii, acesta ar fi condus un autoturism neînmatriculat, având aplicate plăcuțele cu numărul de înmatriculare aparținând unui alt autovehicul și fără a poseda permis de conducere, cercetările au fost extinse pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul cu numere false și conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Citește și … Furt din Flanco Huedin. Pe lângă furt, autorul a mai comis 3 infracțiuni în drumul său spre Huedin

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.