UPDATE – Cutremur în Banat, resimțit și la Huedin. Cât de intens a fost?
A fost cutremur, luni seara, la mică distanță de Arad. Seismul, cu o magnitudine de 4,6 grade pe scara Richter, s-a simțit în multe zone din județul Cluj, chiar și în Huedin.

„În ziua de 22.05.2023, 20:46:43 (ora României), s-a produs în BANAT, ARAD un cutremur mediu cu magnitudinea ML 4.6, la adâncimea de 15 km.
Cutremurul s-a produs la 24km SE de Arad, 45km NE de Timisoara, 77km SE de Bekescsaba, 89km N de Resita”, se arată într-o informare a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Internauții au povestit pe rețelele de socializare că seismul s-a simțit destul de puternic în diferite zone din județul Cluj.
UPDATE – 1
Luni seara, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a mai anunțat o replică.
„În ziua de 22.05.2023, 22:55:26 (ora României), s-a produs în CRISANA, ARAD un cutremur mediu cu magnitudinea ML 4.3, la adâncimea de 10 km.
Cutremurul s-a produs la 22km SE de Arad, 46km NE de Timisoara, 75km SE de Bekescsaba, 91km N de Resita”, se arată în informarea INFP.