Ultimate magazine theme for WordPress.

Cum va fi vremea în weekend. Anunțul meteorologilor

0 1.261

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri dimineața, două avertizări Cod galben de ploi abundente, avertizări valabile pentru tot teritoriul țării. Până duminică, inclusiv, vremea va fi urâtă.

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă însemnate.

Interval de valabilitate: 17 septembrie, ora 12:00 – 18 septembrie, ora 20:00.

Zone afectate: conform textului și hărții.

În intervalul menționat, în vestul, nordul și centrul țării, temporar va ploua, iar în regiunile sudice și sud-estice vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină și vijelii. În intervale scurte de timp, darmai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…60 l/mp. Pe parcursul zilei de duminică aria ploilor se va restrânge spre regiunile nordice și centrale.

Notă: Duminică vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece în vest, nord și centru. În zona montană înaltă trecător se vor semnala precipitații mixte.

COD GALBEN

Fenomene vizate: intensificări ale vântului.

Interval de valabilitate 18 septembrie, ora 02:00 – 18 septembrie, ora 20:00.

Zone afectate: conform textului și hărții.

Începând cu a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică vântul se va intensifica treptat în toate regiunile. În sudul, sud-estul, centrul, nord-estul teritoriului și la munte vor fi viteze în general de 55…75 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 80…100 km/h.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.