Ultimate magazine theme for WordPress.

Cum se circulă pe drumurile județene din Cluj în 19 decembrie

0 92

Consiliul Județean Cluj informează participanții la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineții zilei de marți, 19 decembrie, pe raza județului Cluj circulația se desfășoară normal.

În condițiile în care precipitațiile sub formă de ninsoare au fost reduse din punct de vedere cantitativ, din cauza temperaturilor scăzute, unele drumuri județene au fost afectate de fenomenul de polei. Astfel, pentru asigurarea unor condiții optime de circulație, în cursul zilei de luni, 18 decembrie, s-a intervenit cu 16 utilaje, pe nu mai puțin de 29 de drumuri sau sectoare de drumuri județene situate pe raza Loturilor 1 şi 3 – zona Huedin – Gilău şi zona Gherla – Dej. În acest context, pentru combaterea poleiului și a ghețușului a fost folosită o cantitate de 185 de tone de material antiderapant, inclusiv sare. Tot pe raza Loturilor 1 şi 3, la această oră se acționează cu 8 utilaje, pe 13 drumuri județene.

De asemenea, pe drumurile județene situate pe raza Lotului 2 – zona Turda, în cursul zilei de luni, 18 decembrie, s-a intervenit cu 6 utilaje, pe 10 drumuri sau sectoare de drumuri județene, fiind folosită o cantitate de 111 de tone de material antiderapant. La această oră se acționează pe 6 drumuri sau sectoare de drumuri județene.

În același timp, în continuare se efectuează revizii pe mai multe drumuri județene pentru verificarea stării părții carosabile, urmând să se acționeze în caz de necesitate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.