Ultimate magazine theme for WordPress.

Centrul Militar Zonal Cluj: Posturi disponibile în ARMATA ROMÂNIEI

0 716

În perioada 12 iulie- 30 iulie 2021, Ministerul Apărării Naționale desfășoară etapa de înscriere pentru cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar în Armata României pentru cele 775 de locuri disponibile de maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați. Posturile disponibile sunt în județele: Cluj, Bistrița-Năsăud, Arad, Bacău, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dolj, Galați, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vrancea și București.

Beneficiile calității de rezervist voluntar în Armata României sunt multiple, printre cele mai importante se regăsesc:

– selecţionarea, cu prioritate, în vederea pregătirii în sistemul formării personalului militar în activitate;

– posibilitatea continuării dezvoltării și promovării în cariera civilă;

-crearea unui venit suplimentar stabil, care generează și contribuție la sistemul public de pensii, la sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi la sistemul asigurărilor de şomaj;

– desfășurarea activităților specifice de pregătire militară, incluzând trageri de luptă și programe de instruire tactică și de specialitate, la standarde înalte și cu echipamente moderne;

– dreptul la măsuri de protecţie socială, asistenţă medicală şi medicamente gratuite, potrivit reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate, în condiţiile plăţii contribuţiei stabilite de lege;

– lucrul într-un mediu profesionist, riguros și disciplinat, cu resursă umană de înaltă calitate.

Odată cu adoptarea  Legii nr. 115/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 468, Partea I, din 05.05.2021, respectiv republicarea  Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari în Monitorul Oficial al României nr. 603, Partea I, din 17.06.2021, au intrat în vigoare o serie de măsuri care au ca scop creșterea atractivităţii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, dintre care cele mai semnificative sunt:

– creșterea cuantumului remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, de la 10% la 30 % din solda de funcţie, la care se adăugă solda gradului deţinut;

– creșterea cuantumului indemnizației de instalare, prin adăugarea la solda de funcţie, a gradațiilor și a soldei de comandă, pe lângă solda de grad;

– eliminarea obligației privind restituirea cheltuielilor de recrutare şi selecţie, în situația nesemnării/ nefinalizării contractului;

– eliminarea limitărilor privind plecarea rezerviștilor voluntari în străinătate;

– crearea posibilității repartizării în funcție, fără a mai susține probele de selecție, a rezerviștilor proveniți din cadre militare în activitate și soldați/gradați profesioniști, în primul an de la trecerea în rezervă. Detalii suplimentare pot fi obținute de pe pagina de facebook Centrul Militar Zonal Cluj, sau la sediul Centrului militar zonal Cluj, Calea Dorobanților, nr. 8-10, Cluj-Napoca sau la telefon 0264-433067.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.