Benzina şi motorina se ieftinesc. Economişti: nu e semn bun
Prețurile benzinei și motorinei vor continua să scadă. Specialiștii în domeniul energiei prognozează că, săptămâna viitoare, reducerile de tarif vor fi mai pronunțate decât cele observate până acum la benzinării. Cu toate acestea, această informație nu este neapărat pozitivă, deoarece economiștii avertizează că deprecierea prețului barilului de petrol indică o posibilă recesiune.
Ieftinirile sunt şi mai mari comparativ cu finalul lunii februarie a acestui an.
De exemplu, la o benzinărie pe 25 februarie litrul standard de benzină era 7 lei şi 62 de bani. Acum e cu peste 30 de bani mai ieftin. La un plin de 50 de litri înseamnă o economie de 16 lei.
În contextul scumpirilor din ultima perioadă, aceste ieftiniri sunt aproape insesizabile.
Ieftinirea este atât efectul producţiei peste estimările făcute iniţial, dar mai ales al cererii în scădere, ca urmare a politicii administraţiei Trump de a taxa importurile.
Astfel, preţul petrolului a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii patru ani şi, deşi preţul benzinei şi al motorinei va continua să scadă, experţii spun că este semn al unei viitoare recesiuni.
Dacă scumpirile de la pompă atrag după sine şi creşteri de preţ la toate celelalte bunuri de larg consum, de la mâncare, îmbrăcăminte şi până la aparate electrocasnice, regula nu se aplică şi atunci când preţul combustibilului scade. Economiştii spun că în loc de ieftiniri am putea să ne aşteptăm la noi scumpiri.
În România, 45% din preţul unui litru de benzină sau motorină înseamnă TVA şi acciză, adică taxe reţinute de stat.



