Ultimate magazine theme for WordPress.

UPDATE – AVERTIZARE cod portocaliu de ninsori și viscol în zona de munte a județului Cluj

0 751

UPDATE -1 – ora 21:00

COD ROSU

Interval de validitate: 2022-Jan-17 19:00 -> 2022-Jan-17 22:00
Fenomene meteorologice asteptate: viscol puternic, intensificări ale vântului cu rafale care vor depăși 125…135 km/h, zăpadă puternic troienită, vizibilitate redusă spre 0 m

Județul Cluj: zona de munte de peste cota 1800 m;

ȘTIREA INIȚIALĂ, MAI JOS.

ANM a emis mai multe avertizări meteo care arată că vremea se schimbă brusc. Mai întâi va fi vânt puternic, peste o mare parte din țară, în cursul zilei de azi, apoi va ninge și vântul va viscoli zăpada, până mâine, cel puțin.

Astăzi, între orele 10 și 16, va fi un cod galben de intensificări susținute ale vântului în cea mai mare parte a țării, iar local în Oltenia, Transilvania, Moldova, nordul Crișanei și sud-vestul Munteniei vor fi rafale de 55…70 km/h. În zona de munte vântul va avea intensificări cu viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m, rafalele vor depăși 90…110 km/h, vizibilitatea va fi redusă și va fi viscol.

Începând din orele după-amiezii, aria ninsorilor moderate cantitativ va cuprinde nord-vestul teritoriului și local zona de munte.

După ora 16.00 vor intra în vigoare două alte avertizări, cu valabilitate până mâine dimineață la ora 8.00:

– Un cod galben de intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, ninsori moderate cantitativ și viscol în zona de munte și local în jumătatea nordică. Din seara zilei de luni (17 ianuarie) și până în dimineața zilei de marți (18 ianuarie), vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării.
La munte vor fi rafale de 80…110 km/h, iar în Moldova, Transilvania și sudul Olteniei viteza vântului va atinge 65…70 km/h și pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare îndeosebi spre seară și în prima parte a nopții de luni spre marți, cu viteze în general de 55…65 km/h.
În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ, îndeosebi la peste 1700 m, unde vizibilitatea se va reduce semnificativ. Ninsori viscolite se vor semnala local și în jumătatea nordică a teritoriului.

– Un cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului, viscol și vizibilitate foarte redusă, în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură și local în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali. În zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură și local în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…140 km/h. Va ninge viscolit, local mai abundent (15…25 l/mp), vizibilitatea va fi foarte redusă, iar zăpada troienită.

Apoi, pe parcursul zilei de mâine, de dimineață până seara la ora 20.00, va intra în vigoare un cod galben de intensificări susținute ale vântului. Pe parcursul zilei de marți (18 ianuarie), vântul va continua să prezinte intensificări în estul, centrul și local în sudul și sud-estul țării, precum și în zonele de munte. În Carpații Meridionali, îndeosebi în zona înaltă, vor fi rafale de 90…110 km/h, viscolind ninsoarea, iar vizibilitatea va fi redusă.
În Moldova, viteza vântului va atinge 60…85 km/h, iar în Transilvania, Dobrogea, sudul Olteniei și local în Muntenia, 55…60 km/h.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.