Apă pentru patru sate din comuna Aghireșu
Compania de Apă „Someș” a finalizat lucrările de alimentare cu apă potabilă a satelor Ticu Sat, Ticu Colonie, Dâncu și Arghișu din comuna Aghireșu.
Investiția recent finalizată a vizat extinderea actualului sistem de alimentare cu apă de pe teritoriul localității Aghireșu Fabrici, aflat în administrarea Companiei de Apă „Someș”, către cele patru sate aparținătoare.
Astfel, în total, au fost amplasați aproximativ 14 km de noi conducte de apă, cu 429 de branșamente la imobile. De asemenea, pentru ca întreaga rețea să funcționeze în parametrii optimi, au mai fost construite o stație de pompare și un rezervor de înmagazinare a apei, cu o capacitate de 100 mc.
Lucrările, în valoare de 5,4 milioane de lei, au fost finanțate de Consiliul Județean Cluj din fondul „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare-I.I.D.” al Companiei de Apă Someș, constituit din redevența și impozitul pe profit virate forului administrativ județean și returnate Companiei pentru investiții.