Ultimate magazine theme for WordPress.

Ajutor de minimis pentru cultura de usturoi și modificări ajutor de minimis pentru tomate

0 435

În Monitorul Oficial nr. 170 din 04.03.2019 a fost publicată H.G. nr. 108/27.02.2019 pentru aprobarea schemei “Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia.

Sprijinul acordat va fi de 4.650 lei/ha (echivalentul a 1.000 euro/ha) și de acesta vor putea beneficia toți producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • cultivă minim 3.000 metri pătrați (30 ari sau 0,3 ha) de usturoi;
  • obțin o producție de minimum 3 kg usturoi/ mp (3 tone/ha);
  • valorifică producția obținută în perioada 1 iulie-29 noiembrie 2019 (inclusiv);
  • depun documente de vânzare (respectiv bonuri fiscale/facturi/file din carnetele de comercializare) până pe data de 29 noiembrie 2019 (inclusiv).

Potențialii beneficiari vor depune la direcțiile pentru agricultură județene, până pe data de 15 mai (inclusiv), o cerere de înscriere în program (formular-tip), însoțită de următoarele documente:

a) copie a B.I./C.I. al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială şi copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal;

b)copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, după caz, în cazul persoanelor juridice, precum şi copie a B.I./C.I. al/a împuternicitului persoană fizică, după caz;

c)dovadă cont activ bancă/trezorerie;

d)adeverinţa, în original, care să ateste, conform înscrisurilor din registrul agricol, suprafaţa de teren utilizată de solicitant în anul de cerere, în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosinţă asupra terenului în cauză;

e)declaraţie pe propria răspundere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la H.G. nr. 108/2019.

Programul se va desfășura pe o perioadă de 3 ani, respectiv 2019-2021, și este finanțat de la bugetul de stat. Pentru anul 2019 a fost alocată suma de 9.300.000 lei (echivalent a 2.000.000 euro).

Totodată, vă informăm că programul de susținere pentru tomate în spații protejate, inițiat de MADR în anul 2017, va continua și în acest an. Condițiile de participare a producătorilor agricoli la program sunt practic neschimbate, respectiv aceștia trebuie să cultive cu tomate minim 1.000 de metri pătrați de spații protejate (sere sau solarii) și să obțină o producție minimă de 2 kg tomate/mp (respectiv minim 2.000 kg) pe care să le valorifice pe piață în perioada ianuarie-mai (ciclul I) sau noiembrie – 20 decembrie 2019, inclusiv (ciclul II).

Cererile de înscriere în program (formular-tip), însoțite de documentele suport (similare celor de mai sus) se depun la direcțiile pentru agricultură județene, astfel:

–  până pe data de 20 martie 2019 (inclusiv) beneficiarii care valorifică producția în ciclul I;

–  până pe data de 15 septembrie 2019 (inclusiv) beneficiarii care valorifică producția în ciclul II.

Suma alocată Programului la nivel național pentru anul 2019 este de 233,19 milioane lei (echivalentul a 50 milioane euro, cu 10 milioane euro mai mult decât în anul 2018) și provine din bugetul național. 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.