Accident grav la Căpușu Mare. Impact între un autobuz și un autoturism
Miercuri seara, în jurul orei 21:00, pe DN1 E60, în afara localităţii Căpuşu Mare, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane şi avarierea a două autovehicule.
Conform primelor verificări, un bărbat, de 60 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în timp ce se afla pe banda de preselecţie, orientat înspre Oradea, în afara localităţii Căpuşu Mare, ar fi efectuat o manevră de întoarcere, încălcând astfel marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de mers. În urma acestei manevre, a intrat în coliziune cu un autobuz condus de un bărbat, de 40 de ani, din judeţul Satu Mare, care circula pe direcţia Cluj-Napoca – Oradea.
Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului autoturismului, care a fost transportat la unitatea medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
În cauză continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.