A început judecarea „primei (fost) doamne” din Mănăstireni, prinsă ruptă de beată la volan. Polițiștii din Huedin DEMONSTREAZĂ că pilele și relațiile nu mai funcționează
Fostă „primă doamnă” în Mănăstireni, actual soție de fost primar, ajunsă rușinea comunității, Coldea Marinela Delia este judecată pentru conducere sub influența alcoolului. În 27 noiembrie, adică ieri, Judecătoria Huedin a constatat că polițiștii și procurorii din Huedin și-au făcut treaba legal și rapid în ceea ce o privește pe individă. De Buna Vestire, în 25 martie 2025, ea a fost prinsă moartă de beată la volan. În plus, a fugit de polițiști, iar când au prins-o i-ar fi numit „gunoaie” și ar fi spus „nu știți pe cine ați oprit”. Femeia s-ar fi lăudat că scapă cu relațiile avute, inclusiv ginere polițist, dar lucrurile nu au funcționat conform vorbelor. Marinela a încercat inclusiv prin lideri politici să șteargă articolul cu dosarul ei, dar nu a reușit. Articolul INFO Huedin, CARE SE DOREA ȘTERS, este valabil AICI. Marinela Delia Coldea riscă până la 5 ani de pușcărie.
„În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată competenţa instanţei, precum şi legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul emis în dosarul nr. 293/190/P/2025 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul COLDEA MARINELA DELIA, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336, alin. 1 din Cod Penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul COLDEA MARINELA DELIA. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, data de 27.11.2025. Document: Încheiere de dezînvestire 456/2025 27.11.2025″, se arată în Încheierea Judecătoriei Huedin.
Inculpata Marinela Delia Coldea circula, în 25 martie, în jurul orei 21:45, prin Mănăstireni. La un moment dat, în trafic, aceasta s-a întâlnit cu polițiștii aflați în patrulare. Oamenii legii au efectuat un semnal de oprire, iar femeia a oprit. În momentul în care polițiștii i-au cerut să se supună testării cu aparatul alcooltest, femeia ar fi spus: „Mereți dracului, gunoaie ce sunteți! Nu știți pe cine ați oprit!”, apoi a demarat în trombă. Astfel, agenții s-au văzut nevoiți să o urmărească și au prins-o chiar în fața porții sale.
Surse din rândul anchetatorilor spun că Marinela era atât de beată, încât abia a fost scoasă din mașină.
Citește și … COLDEA MARINELA DELIA, soția fostului primar din Mănăstireni, CONDAMNATĂ după ce a condus ruptă de beată
„S-A PRINS DE VOLAN”
„Colegii care au constatat infracțiunea au relatat că avea o stare alterată datorită alcoolului consumat. Inițial a început să țipe, apoi să amenințe cu dosare penale și plângeri penale. Ea s-ar fi prins de volan ca să nu poată fi scoasă din mașină pentru a fi dusă la recoltarea de probe biologice de sânge. Bine, nici nu refuza recoltarea. Dacă ar fi refuzat, se reținea infracțiunea de refuz de recoltare și acolo se încheia tot. Ea a dorit circ în încercarea de a scăpa. Nu a avut o atitudine deloc cooperantă, din câte am înțeles, ci mai degrabă una sfidătoare la adresa colegilor, numindu-i gunoaie”, spun surse judiciare pentru INFO Huedin.
După ce, la Spitalul Huedin, i-au fost recoltate probe de sânge, specialiștii Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca au confirmat că aceasta putea provoca, în orice moment, o tragedie. Era atât de beată, încât instinctele ei nu funcționau deloc în parametri normali. În sânge, medicii legiștii au găsit o alcoolemie de peste 1,11 la mie.
Citește și … COLDEA MARINELA DELIA, soția fostului primar din Mănăstireni, CONDAMNATĂ după ce a condus ruptă de beată
„În actul de sesizare, în esenţă, în sarcina inculpatei COLDEA MARINELA DELIA s-a reţinut că, în data în data de 25.03.2025 a condus autoturismul marca LOGAN, cu nr. de înmatriculare (…), pe DJ108C prin Mănăstireni, deși avea o concentrație alcoolică de 1,11 mg/l alcool pur în sânge la prima probă, recoltată în data de 25.03.2025, ora 22:25, respectiv 0,84 mg/l alcool pur în sânge la a doua probă, recoltată în data de 25.03.2025, ora 23:25, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod Penal.
Totodată, în cuprinsul rechizitoriului s-a reţinut că situaţia de fapt descrisă rezultă din următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmării penale: cazierul judiciar al inculpatei, declarațiile în calitate de suspect și inculpat date de COLDEA MARINELA DELIA, cererea de analiză, buletinul de analiză toxicologică nr. 2480/lX/a/145 din 28.03.2025 şi procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.
Rechizitoriul a fost comunicat inculpatei, totodată, acesteia fiindu-i adus la cunoștință obiectul procedurii de cameră preliminară, că are dreptul de a-și angaja un apărător, precum şi faptul că, în termen de 20 de zile de la primirea comunicării, poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Termenul de 20 de zile a expirat fără ca în intervalul acordat să fie formulate cereri sau excepții cu privire la aspectele care formează obiectul procedurii camerei preliminare. Deopotrivă, se constată că nici din oficiu nu se impun a fi invocate excepţii”, se arată în Încheierea Judecătoriei Huedin.
FAMILIE CERTATĂ CU LEGEA
Și soțul, fostul primar, are probleme grave cu legea. Petru Coldea este trimis în judecată din nou, alături de Ioan Morar, fost primar în Râșca, ambii pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată. Faptele ar fi fost comise în perioada în care cei doi erau primari. Recent, Tribunalul Cluj le-a respins toate contestațiile celor doi inculpați în dosar. Prejudiciul în acest dosar este de 214.814,55 lei, în dauna comunelor Râșca și Mănăstireni. În acest dosar se judecă ușurarea furtului de lemne din zona „Ciunca”. Această facilitate de furt de arbori vine după concesionarea pășunilor și a terenurilor, precum și încasarea ilegală a fondurilor APIA.
„În temeiul art. 347 Cod proc. pen. rap. la art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b) Cod proc. pen. respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva încheierii penale nr. 66 / 02.04.2025 pronunţată în dosar nr. 236/242/2023/a1* al Judecătoriei Huedin, de către inculpaţii MORAR IOAN și COLDEA PETRU. ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de avocat MI, situat în (…). În temeiul art. 275 alin. 2 Cod proc. pen. obligă contestatorii MORAR IOAN şi COLDEA PETRU la plata sumei de 500 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 22 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților și a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în documentul Tribunalului Cluj.
P.S. Revenind la subiectul principal: după cum se vede în imaginile postate pe rețelele de socializare, doamna Coldea este atrasă de flori, chiar și de pe morminte, de legume din culturile consătenilor și de arbuști. Oamenii din sat spun că i se lipesc de mână în mod „inexplicabil” și le duce acasă. Totuși, din omenie, nimeni nu a depus plângere.
