A început ediția de vară a Târgului de la Negreni. Rute alternative pentru a evita aglomerația din trafic
Amânat cu o săptămână din cauza alegerilor locale şi europarlamentare, Târgul de vară de la Negreni, sau Târgul Coaselor, cum mai este denumit, a început pe 13 iunie şi se va încheia duminică, 16 iunie. Polițiștii vin cu o serie de recomandări pentru a evita aglomerația din trafic.
Târgul cu o tradiţie de câteva secole se organizează prima lună de vară a fiecărui an, în al doilea sfârşit de săptămănă a lunii iunie, pe malul Crişului Repede, în localitatea Negreni.
Satul este aşezat pe drumul european E60, la 10 kilometri de Piatra Craiului, spre Cluj. Târgul poartă denumirea „Târgul coaselor” deoarece marchează începutul cositului. Târgul are două părţi, una în care se vând obiecte noi de uz general, haine, încălţăminte.
O importanţă mai mare are cealaltă parte unde se pot găsi diferite antichităţi, de exemplu: port popular, cusături, farfurii pictate, cărţi, mobilier, unelte, picturi etc. Cei interesaţi pot petrece mai multe zile plimbându-se printre aceste obiecte. Târgul se bucură de o popularitate foarte mare având oaspeţi din Ungaria, Europa de Vest, chiar şi din America.
Ţinând cont de faptul că trenurile nu mai circulă pe calea ferată Oradea – Cluj Napoca din cauza lucrărilor la infrastructura feroviară, variantele de transport rămân autobuzele care înclocuiesc trenurile, orarul lor figurând pe site-urile bilete.cfrcalatori.ro, mersultrenurilor.infofer.ro sau transferoviarcalatori.ro, ori cu autovehicolele proprii.
Pentru cei care au drum prin zonă, dar nu doresc să participe la eveniment, polițiștii recomandă rutele alternative în această perioadă.
Rute ocolitoare pentru târgul de la Negreni 2024
Târgul de la Fechetău, târg care se desfășoară pe raza localității Negreni în acest sfârșit de săptămână, atrage un public numeros și un aflux important de vehicule spre această zonă.
De asemenea, sunt indicate următoarele rute alternative pentru a fi avute în atenție:
• Dacă aveţi de parcurs traseul Cluj-Napoca – Oradea sau invers, este recomandată următoarea rută alternativă de deplasare: Cluj-Napoca – Zalău – Nuşfalău – Aleşd / Aleşd – Nuşfalău – Zalău – Cluj-Napoca.
• Dacă circulaţi pe Autostrada Transilvania, este recomandat ca de la Gilău să continuaţi pe autostradă până la Nădăşelu şi mai departe spre Zalău – Nuşfalău – Aleşd.