A trecut o săptămână, vor mai trece multe. Hoții care au spart casa primarului din Negreni, de negăsit

A trecut o săptămână, vor mai trece multe. Hoții care au spart casa primarului din Negreni, de negăsit

A trecut o săptămână de când casa primarului din Negreni, Dorin Constantin Manea, a fost spartă. Hoții au dat spargerea la locuința edilului, iar acum se bucură de pradă. Polițiștii care cercetează cazul nu i-au găsit pe făptași și, se pare, nici multe piste nu au.

Reședința edilului a fost spartă în data de 26 ianuarie între orele 09:00 și 13:00. S-a efectuat la fața locului o cercetare complexă, dar nici urmă de hoți până la ora asta.

„Polițiștii au fost sesizați în data de 26 ianuarie cu privire la faptul că în intervalul 09:00 -13:00, persoane necunoscute au pătruns prin efracție într-o locuință de pe raza comunei Negreni, de unde au sustras bunuri în valoare aproximativă de 1.500 de lei. Polițiștii efectuează în continuare cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, în vederea identificării autorilor și tragerea la răspundere a acestora”, a declarat în 26 ianuarie, pentru publicația noastră INFO Huedin, comisarul Gina Pop – purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.

Categories: Zonal

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*