Ultimate magazine theme for WordPress.

SRI și DIICOT au cooperat într-un nou caz de terorism

0 20

Serviciul Român de Informații, în calitate de autoritate națională în prevenirea și combaterea terorismului, a întreprins măsuri specifice de documentare informativă, în baza unui mandat de siguranță națională, a unui cetățean român, în vârstă de 39 de ani, suspect de terorism.

În fapt, cetățeanul a intrat în atenția SRI în anul 2015, prezentând indicatori specifici unei persoane aflate într-o etapă avansată a procesului de autoradicalizare. Cel în cauză s-a manifestat prin activități de propagandă teroristă, derulate în mediul relațional și on-line, în favoarea organizației teroriste DAESH, la care și-a declarat adeziunea.

Concret, cetățeanul și-a exprimat în repetate rânduri intenția, și a încercat să convingă și alte persoane, de a se deplasa în Siria pentru a se alătura organizației teroriste DAESH.

Cetățeanul a adoptat o formă radicală a islamului în timpul șederii sale, timp de mai mulți ani, pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeană, unde a dezvoltat legături cu membrii unui grup jihadist din țara respectivă. Întors în România, cetățeanul a desfășurat, în mod conspirat, acțiuni de documentare detaliată asupra unui obiectiv militar de pe teritoriul României cu scopul declarat de a contribui la organizarea unui atentat terorist la acea bază.

SRI a sesizat DIICOT cu privire la acțiunile ilegale ale cetățeanului în cauză. Pe tot parcursul investigațiilor Serviciul a beneficiat de sprijinul partenerilor interni din Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului și al partenerilor externi din alte două state.

SRI rămâne determinat în misiunea sa de prevenire și combatere a terorismului și are ca prioritate majoră eliminarea oricăror riscuri cu privire la amenințările pe profil terorist, în strânsă colaborare cu celelalte structuri naționale și internaționale din domeniu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata