Programul “Laptele și cornul“ continuă și în anul școlar 2017-2018

Programul “Laptele și cornul“ continuă și în anul școlar 2017-2018

Consiliul Județean Cluj a inițiat demersurile necesare în vederea încheierii acordului cadru de achiziție publică pentru furnizarea, începând cu anul școlar 2017-2018, a produselor lactate și de panificație pentru elevii din clasele I-VIII și preșcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore din învățământul de stat și privat.

Conform datelor recent comunicate de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, un număr de circa 52.179 elevi și preșcolari clujeni vor beneficia din toamna acestui an școlar de produse lactate – lapte tratat termic UHT și pasteurizat, iaurt simplu, lapte bătut, sana sau chefir în ambalaje de 200 ml, respectiv de produse de panificație constând în cornuri, batoane, covrigi simpli sau biscuiți uscați în ambalaje de 80g. Toate aceste produse vor trebui să respecte integral criteriile microbiologice și organoleptice aprobate prin legislația națională și europeană, data limită de consum al acestora variind de la 6 luni de la data fabricației în cazul laptelui UHT și 8 zile de la data fabricației în cazul laptelui pasteurizat, la cel mult 48 de ore pentru produsele de panificație. Firmele achizitoare vor fi nevoite să transporte aceste produse alimentare, de la furnizor către unitățile școlare, zilnic în mediul urban și bisăptămânal în mediul rural, exclusiv cu mijloace auto speciale și conform unui grafic de livrare al cărui interval orar va fi cuprins între 6.00 și 10.45.

De asemenea, având în vedere faptul că valoarea maximă a unei cutii de lapte UHT a fost stabilită prin OUG în limita a 0,73 lei/elev/preșcolar/zi fără TVA, respectiv valoarea unui corn/pachet de biscuiți la 0,34 lei fără TVA, dar și faptul că anul școlar cuprinde un număr de 174 de zile de școală, valoarea totală estimată a tuturor contractelor subsecvente de furnizare, pe toți cei patru ani, este de 29.162.267,76 lei fără TVA pentru produse lactate, respectiv de 13.582.426,08 lei fără TVA.

Categories: Județean

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*