Polițiștii, acțiuni sincronizate în Băișoara, Măguri-Răcătău, Mărișel, Beliș, Poieni și Ciucea. Ce au urmărit oamenii legii

Polițiștii, acțiuni sincronizate în Băișoara, Măguri-Răcătău, Mărișel, Beliș, Poieni și Ciucea. Ce au urmărit oamenii legii

În perioada 08.12. – 11.12.2017, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Biroul Combaterea Delictelor Silvice, au acționat pe linia prevenirii și combaterii activităților ilicite săvârșite în domeniul silvic referitoare la tăierea, transportul, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase, pe raza comunelor Băișoara, Măguri-Răcătău, Mărișel, Beliș, Poieni și Ciucea.

În cadrul acestei acțiuni, politiștii au verificat 15 mijloace de transport și au aplicat 2 sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Polițiștii au confiscat 1.800 kg cetină, în valoare de 500 lei și 15 buc pomi de Crăciun, în valoare de 450 lei.

Exemple:

**** La data de 08.12.2017, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu reprezentanți ai Ocolului Silvic Someșul Rece, au identificat pe raza comunei Măguri-Răcătău, un număr de 15 pomi de Crăciun din specia brad, abandonați.

Pomii de Crăciun au fost confiscați și predați în custodie reprezentanților Ocolului Silvic Someșul Rece.

**** La data de 11.12.2017, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin, au depistat doi bărbați, din comuna Călățele și Beliș, județul Cluj, în timp ce transportau cu autovehiculul cantitatea de 1.000 kg cetină, respectiv 800 kg cetină, fără documente legale de transport.

Aceștia au fost sancționați cu amendă contravențională conform legii, în valoare de 500 lei fiecare, iar pentru cantitatea de 1.800 kg cetină  a fost dispusă măsura confiscării, aceasta fiind predată în custodia Ocolului Silvic Huedin.

Categories: Zonal

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*