Minor de 15 ani, prins în timp ce conducea mașina pe strada Protopop Aurel Munteanu

Minor de 15 ani, prins în timp ce conducea mașina pe strada Protopop Aurel Munteanu

Dovada că la Huedin se circulă mult și bine fără permise de conducere vine în sfârșit. Știind că oamenii legii nu se omoară prea mult cu controlul traficului, un adolescent de 15 ani s-a urcat la volanul unui autoturism și a pornit la plimbare prin oraș. Din noroc sau pentru că l-a pârât cineva pe tânăr, un echipaj l-a oprit și a constatat că nu are permis.

Într-un comunicat de presă, oamenii legii se laudă cu constatarea infracțiunii, dar au omis să spună dacă autoturismul la volanul căruia se afla tânărul era încredințat de o persoană adultă sau era furat.

„La data de 17 ianuarie, în jurul orei 18:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Huedin au depistat un minor, de 15 ani, din Huedin, în timp ce conducea un autoturism pe strada P.A. Munteanu, din oraș”, se precizează în comunicatul de presă.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis, faptă prevăzută de Codul penal.

Categories: Local

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*