FOTO – Să ne mândrim cu ei! Micii judocani din Huedin au primit 8 medalii la un concurs internațional

FOTO – Să ne mândrim cu ei! Micii judocani din Huedin au primit 8 medalii la un concurs internațional

Echipa de judo din cadrul Clubului Copiilor din Huedin a participat, sub coordonarea antrenorului Éger Enikö, la cea de 22-a ediție a Cupei Unio Satu Mare și au reușit să obțină rezultate deosebite. Clasamentul, mai jos. 

Aproape douăzeci de copii pasionați de judo, cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, au participat la un concurs internațional și s-au luptat cu copii din Ungaria, Polonia Ucraina, dar și alte cluburi din România. Cei mici și-au arătat măiestria în artele marțiale japoneze și au reușit să aducă acasă mai multe premii.

„Noi, cei de la Clubul Copiilor Huedin, am participat cu 18 sportivi și am obținut cu 8 copii rezultate bune. Și restul s-au clasat aproape de podium, unii pe locul cinci, alții pe locul șase. Suntem mândri fiindcă este un concurs internațional la care au participat sportivi din toată lumea”,  a declarat, pentru INFO Huedin, antrenorul Éger Enikö.

Peste 360 de sportivi pasionați de artele marțiale japoneze s-au întrecut de dimineață până seară, în decursul zilei de sâmbătă, în cadrul unuia dintre cele mai apreciate turnee de judo. Meciurile au fost atractive, interesante, iar micii sportivi au avut parte de o experiență de neuitat. Meciurile s-au desfășurat pe cinci suprafețe de luptă.

Acestea sunt rezultatele pe care le-au obținut judocanii din Huedin în cadrul acestei ediții:

Iasmina Matei – Locul III, categoria U10 (26 de kilograme)

David Roba – Locul I , categoria U 10 (+50 de kilograme)

Alexandru Pesteleu – Locul III, categoria U10 (+50 de kilograme)

Harko David – Locul III, categoria U11 (38 de kilograme)

Cezar Radac – Locul I, categoria U11 (+55 de kilograme)

Cristina Stana – Locul III, categoria U13 (29 de kilograme)

Ioana Iasmina Pop – Locul II, categoria U13 (44 de kilograme)

Laura Oprescu – Locul III, categoria U13 (+58 de kilograme)

Mihaly Mate – Locul III, categoria U13 (66 de kilograme)

Au mai participat: Silviu Potra, George Ivan, Raluca Popa, Andrei Bolba, Mihaly Csaba, Fekete Attila, Robert Crișan și Kozma David.

Categories: Local

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*