Adrian Iosif Nicoară, un fost polițist controversat, accident în Călățele

Adrian Iosif Nicoară, un fost polițist controversat, accident în Călățele

Adrian Iosif Nicoară, fostul șef de post al comunei Sâncraiu, a fost implicat într-un accident rutier în cursul zilei de marți, 16 ianuarie. Nicoară este unul dintre cei mai controversați polițiști ai Secției 8 Poliție Rurală Huedin, fiind acuzat de oameni că în perioada în care era șef de post le-a cerut bani cu împrumut și nu i-a mai dat înapoi. De asemenea, Nicoară a fost cercetat după ce a electrocutat un suspect de furt și i-a rupt două coaste.

Accidentul în care a fost implicat Adrian Iosif Nicoară s-a produs pe raza localității Călățele. Fostul polițist ar fi vrut să facă o glumă de prost gust. Nicoară ar fi accelerat autoturismul către un pieton, cu intenția de a-l speria. Manevra nu i-a ieșit fostului polițist, spun surse din anchetă, astfel că l-a lovit pe bărbat.

Carmen Jucan – IPJ Cluj

„Polițiștii desfășoară cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care un bărbat de 36 de ani, din Călățele, a suferit leziuni. Conform celor sesizate, un bărbat de 49 de ani, din Sâncraiu, în timp ce circula cu un autovehicul ar fi acroșat persoana vătămată”, precizează Carmen Jucan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.

Dosarul penal în care este cercetat acum Adrian Iosif Nicoară urmează să fie înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin.

Contactat telefonic, Petru Secan, prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin, ne-a confirmat că știe de fapta comisă de Adrian Iosif Nicoară și spune că dosarul nu a ajuns încă la el.

Adrian Iosif Nicoară s-a pensionat în anul 2016. După ieșirea la pensie avea promisiuni și convingerea că va lucra la Poliția Locală Huedin, dar se pare că nici promisiunile și nici convingerile nu s-au materializat. Din dorința de a-și continua munca printre oameni, Nicoară a avut discuții și cu primarul din Călățele, Vasile Tripon. Nicoară se vedea șef de Poliție Locală în Călățele, dar și acest plan a eșuat.

Într-un final, Nicoară s-a angajat în cadrul Parohiei Ortodoxe din Sâncraiu, unde este în prezent consilier.

Despre Adrian Iosif Nicoară:
În anul 2014, mai mulți oameni din Sâncraiu și comunele învecinate l-au acuzat pe polițist că le-a cerut bani cu împrumut și nu i-au mai primit înapoi. Pentru că mai avea puțin până la pensie, șefii din IPJ Cluj i-au dat doar un avertisment și nu l-au mai deranjat.

„A venit la noi şi ne-a cerut 800 de lei că să îşi facă dinţii. Mi-a spus că la salariu o să mi-i dea înapoi. I-am zis odată, de două ori şi nu mi-a mai dat dar a zis că o să mi-i dea. Peste un an l-am întrebat din nou şi acesta mi-a spus că nu poate să îmi dea banii că are probleme. A avut un accident la Negreni şi are cheltuieli de acoperit. Eu i-am dat banii acum doi sau trei ani”, a declarat Vasile Ghere în februarie 2014.

În octombrie 2014, Adrian Iosif Nicoară, şeful de post din comuna Sâncraiu, a comis-o din nou. După ce ar fi înşelat localnicii din localitatea unde lucra, de această dată i-a căzut în mâini un bărbat pe care l-a bătut atât de violent încât i-a rupt coastele şi mai apoi l-a electrocutat cu un aparat de electroşocuri, care nu se afla în dotarea poliţiştilor. Victima poliţistului bătăuş a ajuns în stare gravă la spital. Bărbatul bătut era acuzat că a furat un topor. Și în urma acestui incident șefii din IPJ Cluj l-au iertat.

„Pe radiografie, am înţeles de la colegi, că s-a văzut cum coastele mai aveau puţin şi perforau plămânul. Pe lângă fracturile costale, avea şi o arsură de la electroşocuri pe tot pieptul. Erau arsuri de gradul I şi II”, a spus unul dintre medicii spitalului Huedin, imediat după incidentul din 2014.

 

“Eu toată săptămâna trecută am fost de serviciu şi dacă trebuia să mă deplasez undeva în judeţ mergeam. Inspectoratul Judeţean de Poliţie nu ne-a sesizat cu privire la vreo faptă de violenţă comisă de un poliţist. Verificăm situaţia luni dimineaţă şi vom lua imediat măsurile legale”, a declarat pentru ZiarulClujean.ro procurorul Pavelescu Theodor, în octombrie 2014.

După ce publicația Ziarul Clujean a adus cazul în atenția procurorilor, Poliția Cluj a trimis într-un final dosarul agresiunii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

„Dosarul a fost înregistrat la noi în această dimineaţă. Pe numele agentului de poliţie este deschis un dosar penal pentru fapta de <<comportament abuziv>>”, a declarat, în octombrie 2014, pentru ZiarulClujean.ro, Theodor Pavelescu, procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Citește și …
EXCLUSIV – ŞOCANT – Un poliţist din Cluj i-a rupt coastele unui bărbat şi l-a electrocutat până la leşin!

Categories: Local

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*